Pagini

27 dec. 2018

Video, Sfantul Stefan, primul arhidiacon si martir al Bisericii,

Video, Sfantul Stefan, primul arhidiacon si martir al Bisericii,

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Stefan!

Sfantul Stefan este praznuit pe 27 decembrie, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. 


Sfantul Stefan - primul martir


Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat  ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

Semnificatia numelui Stefan

Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa" (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta straina - Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida - numele unei mucenite trecute in calendar).



30 nov. 2018

Video, Sfântul Andrei, ocrotitorul României: 30 noiembrie este zi liberă. Tradiții și obiceiuri de Sf. Andrei

Video, Sfântul Andrei, ocrotitorul României: 30 noiembrie este zi liberă. Tradiții și obiceiuri de Sf. Andrei,


Peste 850.000 de români poartă numele Sfântului Andrei, pe care creștin-ortodocșii îl sărbătoresc, vineri, 30 noiembrie. Sf. Andrei este considerat apostolul românilor, numeroase mănăstiri și biserici luându-l ca ocrotitor. Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă și este zi liberă în România. 

În 1995, Sinodul BOR a decis ca ziua Sf. Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul ortodox, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. În 2001, ziua a devenit sărbătoare națională bisericească. Sfântul Apostol Andrei este și ocrotitorul Catedralei Mântuirii Neamului, acesta fiind al doilea hram după cel al Înălțării Domnului. 

Sf. Andrei, cel Întâi Chemat, a fost originar din Betsaida, oraş de pe ţărmul vestic al lacului Ghenizaret – Galileea, şi a fost fratele lui Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Potrivit scrierilor, Sfântului Andrei i-au fost încredințate spre evanghelizare ținuturile din regiunea Mării Negre, acesta predicând atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică, Dobrogea de astăzi. 

În Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, l-a înştiinţat pe Iisus că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-l vadă.

În România se află peştera Sfântului Andrei, aceasta fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul țării noastre, și considerată Bethleemul creştinismului românesc. Peștera Sf. Andrei se află într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, la numai câţiva kilometri de cetatea antică Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani.

Potrivit datelor MAI, 453.849 de bărbați au numele de Andrei, iar 405.585 de femei se numesc Andreea. 

Moaștele Sf. Andrei au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în anul 1996. 

Video, Viata Sfantului Apostol AndreiSfantul Andrei cel nebun pentru Hristos - profetie Sfântul Apostol Andrei - ocrotitorul României.




La multi ani cu sanatate celor care poarta numele sfantului Andrei!