Muntele Athos sau Atos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) și o peninsulă (cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1830 călugări.[2]). Aproximativ jumătate dintre mânăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului.[3] (comunitatea monastică de la muntele Athos se împarte în două tipuri de mânăstiri: mânăstiri cenobite (numite și "comuniste"[4] sau "conservatoare", proprietatea tuturor obiectelor fiind comună, și mânăstiri idioritmice (numite și "liberale" sau "individualiste, unde proprietatea personală asupra unor obiecte este permisă)).[5] De-a lungul istoriei călugării mânăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, "kalive" (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca intr-o familie[6]) sau ermitaje (numite și "isihasterion", ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic sau anahoret); ce definește însă ermitajul este în primul rând localizarea lui retrasă, căci există la Athos și un tip de locuințe în care trăiește un singur călugăr, dar care nu-s izolate și retrase, ele fiind numite "kathisme". Alți călugări atoniți, numiți și "vagabonzi"[7] sau "girovagi"[8], preferă să trăiască fără a avea un adăpost stabil.
Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia[1], în greacă Καρυές, iar în transcriere cu alfabet latin, Karyes.
Mai multe pe: http://ro.wikipedia.org/wiki/Muntele_Athos
Despre Muntele Athos la emisiunea "60 de minute"
a postului american CBS (video subtitrat ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu