15 aug. 2013

Minunile care au avut loc la Adormirea Maicii Domnului


“Apostoli de la margini, adunaţi-vă aici în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeşte duhul Meu” (Luminânda praznicului)


Iubiţi credincioşi,

Cu un glas ca acesta a chemat oarecând Maica Domnului pe cei doisprezece slăviţi Apostoli, ce vesteau în toată lumea pe Hristos, ca să o petreacă pe ultimul ei drum de pe pământ.
Cu un glas ca acesta ne cheamă Stăpâna noastră şi pe noi, credincioşii, ca să ne adunăm odată pe an la un loc pentru a cinsti praznicul Adormirii ei cu smerite rugăciuni şi cântări de laudă. Şi ecoul acestui glas a răsunat adânc în sufletele noastre şi ne-a îndreptat astăzi paşii pe cărarea cea mult umblată a sfintelor biserici, umplându-ne inimile de negrăită bucurie duhovnicească.
Iată cum s-a mutat de pe pământ Preasfânta Fecioară.
După înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a încredinţat pe Preacurata Maica Sa Sfântului Ioan Evanghelistul, cel mai iubit ucenic al Său. În casa acestui sfânt apostol a petrecut Maica Domnului timp de cincisprezece ani până la slăvita sa mutare, fiind nelipsită de la toate adunările Sfinţilor Apostoli, de la rugăciunea cea sobornicească şi de la mesele agape.
Unii Sfinţi Părinţi mai adaugă că Maica Domnului a propovăduit Evanghelia lui Hristos în insula Cipru, în Efes şi în Sfântul Munte Athos. Iar către sfârşitul vieţii, retrăgându-se iarăşi în Ierusalim, a petrecut numai în post, în milostenii şi sfinte rugăciuni, pe care obişnuia să le facă singură în grădina Ghetsimani, acolo unde S-a rugat cu sudori de sânge Preaiubitul ei Fiu.
Pe când era odată la rugăciune, apropiindu-se vremea adormirii ei, i s-a vestit de către Gavriil, cu trei zile mai devreme, că a sosit ceasul mutării sale la dulcele ei Fiu, Iisus Hristos. Bucurându-se nespus, a alergat mai întâi la rugăciune în Ghetsimani, apoi, mulţumind pentru toate lui Hristos, s-a întors la Ierusalim să gătească toate cele de îngropare. A chemat îndată pe rude, pe prietene şi pe văduvele ce se hrăneau în casa sa, le-a vestit apropiata ei mutare de pe pământ şi, spunându-le multe cuvinte de folos, le-a mângâiat inimile sfâşiate de întristare.
În ceasul acela s-a făcut fără de veste un vuiet mare şi cutremur şi îndată s-au văzut nori luminoşi în jurul casei, care aduceau de peste tot pe slăviţii lui Hristos apostoli. Şi înţelegând pricina aducerii lor în Ierusalim, îndată s-au umplut de mare întristare, văzând pe Maica Domnului – singura lor mângâiere – că se duce din cele de aici.
Apoi mult mângâindu-i şi pe ei şi îndemnându-i să vestească peste tot Evanghelia lui Hristos, îndată s-a luminat faţa ei, iar casa s-a umplut de bună mireasmă. Şi în clipa aceea a adormit Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Şi o, minunile tale, Prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu! Îndată ce Prea Sfânta Maică şi-a dat duhul ei preasfânt şi preacurat în mâinile Fiului Său, toţi orbii şi toţi ologii, şchiopii şi bolnavii care veniseră acolo, din oraş şi de pretutindeni de dimprejur, s-au făcut sănătoşi! Muţii vorbeau, surzii auzeau, leproşii s-au curăţit, şchiopii umblau, că aşa a binevoit Prea Sfântul Dumnezeu şi Mântuitorul Hristos, să cinstească Adormirea Prea Sfintei Sale Maici, cu minuni preaslăvite, ca să ştie toţi că nu a adormit o femeie de rând, ci Maica Cuvântului, Maica lui Dumnezeu, a Dumnezeului minunilor.
După ce s-au împărţit multe milostenii la cei săraci şi s-au dat la două văduve cele două veşminte ale Maicii Domnului – brâul şi cu omoforul, aşa cum singură poruncise – apoitot poporul, ţinând făclii în mâini, a pornit cu acest sfinţit pat către satul Ghetsimani, unde era gătit mormântul ei.
Dumnezeieştii apostoli, îndată ce Maica Domnului şi-a dat preacuratul ei suflet, au început să audă mii şi milioane de cântări îngereşti în văzduh, care lăudau şi cântau cântări pentru ieşirea Maicii Prea Sfântului Dumnezeu. Şi au început a cânta şi ei, ca şi îngerii în văzduh. Şi luând patul acela cu preacuratul şi preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească la Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt. Şi erau însoţiţi de cântările îngereşti din văzduh, iar apostolii şi mulţimea creştinilor şi toţi ucenicii lui Iisus Hristos cântau pe pământ. Şi era o cântare comună a turmei celei cuvântătoare a lui Iisus Hristos de pe pământ şi a celei înţelegătoare din cer, adică a îngerilor. Şi petreceau şi cerul, şi pământul – adică şi oamenii, şi îngerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormântul ei cel preasfânt.
Mergând ei astfel şi auzindu-se cântările şi simţindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia iudeilor; şi unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfânt. Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie şi să puie mâinile pe preasfântul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toţi cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit şi nu mai vedeau nici de unde au venit şi nici unde mergeau!
Iar celui care a îndrăznit – un evreu numit Antonie – să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au tăiat lui deodată, cu mână îngerească nevăzută, amândouă braţele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leşinat şi aproape mort. Şi cerea iertare Maicii lui Dumnezeu şi cei orbiţi, şi cel căruia i se tăiaseră mâinile.
Şi atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiţi şi deodată s-au făcut sănătoşi, şi atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins mâinile înapoi. Şi aşa s-au săvârşit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a făcut pe toţi să strige într-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos şi mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!”.
Ajungând la mormânt, trupul Maicii Domnului a fost uns cu miresme şi înfăşurându-l cu giulgiu de in, a fost aşezat înlăuntru şi s-a pus o lespede de piatră la uşa mormântului.
Apoi s-a întâmplat alt lucru minunat. Apostolul Toma, care nu fusese nici la Învierea Domnului şi de aceea nu crezuse că Se arătase Mântuitorul Cel Înviat celor zece ucenici, a întârziat şi acum, prin iconomie dumnezeiască. Şi nu a fost adus pe norii cerului o dată cu toţi ceilalţi, ci pe dânsul l-a adus un nor după înmormântarea Maicii Domnului. De aceea era trist şi mâhnit foarte, zicând: „Oare pentru care păcate ale mele nu m-am învrednicit să mai văd o dată în trup pe Maica lui Dumnezeu? Pentru care păcat am fost zăbavnic cu credinţa şi la înviere şi am întârziat şi acum, la adormirea Maicii lui Dumnezeu?”.
Şi atunci a sfătuit Dumnezeu pe apostoli ca, prin sfat de obşte, să deschidă mormântul Maicii Domnului, ca să sărute şi Toma picioarele Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, în sicriu, şi să ia mângâiere şi nădejde tare că este primită şi propovăduirea Evangheliei lui Iisus Hristos de către el.
Şi deschizând mormântul şi sicriul Maicii Domnului – o, minunile tale, Maică a lui Dumnezeu! – nu au mai aflat acolo trupul Prea Sfintei Fecioare Maria, ci numai giulgiul singur, cum rămăsese şi la Mântuitorul Hristos în mormânt, după Înviere, căci Prea Sfântul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luat cu trup cu tot pe Maica Sa cea Prea Sfântă la ceruri, unde de-a pururea stă mijlocind înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea sufletelor noastre.
Şi astfel s-au risipit iarăşi Apostolii, fiecare la ale sale. Iar când se mai adunau împreună în Ierusalim la mesele agape, puneau pe locul unde stătea mai înainte Maica Domnului o bucată de pâine, în amintirea ei, ce se chema panaghia, adică partea Maicii Domnului. La sfârşitul mesei înălţau acea bucată de pâine în sus întru pomenirea adormirii ei, apoi cu toţi gustau din ea, ca dintr-o pâine cu totul sfinţită!
Acesta este fapt adevărat, fraţilor, şi adevărul acesta s-a predat până azi pe temeiul celor întâmplate la Adormirea Maicii lui Dumnezeu. Dar luaţi seama că şi la patima cea înfricoşată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la răstignirea şi la moartea Lui, s-au făcut minuni mari. Acolo s-a făcut întuneric de la al şaselea până la al nouălea ceas peste tot pământul. Acolo s-a cutremurat pământul şi pietrele s-au despicat în două la Ierusalim. Acolo mormintele s-au deschis şi morţii au înviat.
Deci aşa cum la moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au făcut preaslăvite şi măreţe minuni, aşa a binevoit Prea Sfântul ei Dumnezeu şi Fiu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să cinstească şi adormirea Prea Sfintei Sale Maici cu minuni preaslăvite.
Acestea au fost: venirea Arhanghelului Gavriil, aplecarea pomilor care se închinau ei în muntele Măslinilor, venirea dumnezeieştilor apostoli pe nori, orbirea şi tăierea mâinilor celor îndrăzneţi şi vindecarea lor după ce s-au căit, cântările îngereşti care se auzeau în toate părţile în chip nevăzut, petrecând pe Maica Domnului la mormânt, şi apoi înălţarea ei cu trupul la cer şi lăsarea preasfântului ei giulgiu acolo, drept mângâiere celor de pe pământ.
Dar pentru ce s-au făcut atâtea minuni? Pentru ce, când şi-a dat duhul Maica lui Dumnezeu, s-au vindecat atâţia orbi şi surzi, şi leproşi, şi şchiopi, şi ciungi, şi ologi, şi tot felul de bolnavi? Pentru ce cu atâtea preaslăvite minuni a încununat Prea Sfântul Dumnezeu adormirea Prea Curatei Sale Maici? Iată pentru ce:
Pentru noi şi pentru credinţa noastră, ca să ştim până la sfârşitul lumii cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pământ, cine s-a mutat atunci la cer.
Prea Sfânta Fecioară Maria, care a slujit Tatălui ca fiică, lui Hristos ca Maică şi ca sfântă slujitoare a Sfântului Duh, care pururea rămâne slujitoarea şi roaba Domnului, cum s-a spus în Evanghelie, care pururea slujeşte Prea Sfintei Treimi în ceruri, împreună cu toţi sfinţii şi îngerii, după ce I-a slujit Lui neîncetat pe pământ până la ultima suflare, pururea mijloceşte şi pururea se roagă pentru noi şi pentru mântuirea noastră.
Avem acolo, în cer, o Mamă bună şi milostivă. Să nu credeţi că dacă astăzi s-a mutat Maica Domnului la cer, a părăsit lumea. Nu! O dată ce s-a dus acolo având mai mare putere, cu mai multă putere ne ajută nouă. Ea e acum mai aproape de scaunul dumnezeirii, s-a dus acolo ca pururea să privească spre nevoile săracilor, spre rugăciunile văduvelor, spre cei sărmani, spre cei închişi, spre cei care sunt prigoniţi, spre cei din dureri, spre cei bolnavi. Acolo ea s-a făcut Maică ajutătoare pentru toţi cei din necazuri, pentru toţi cei asupriţi şi pentru toţi cei ce o iubesc pe dânsa şi o cheamă în ajutor din toată inima. Avem în cer o Mamă prea bună, o Maică a milei şi a milostivirii, care pururea se roagă pentru toată Biserica lui Hristos şi pentru fiecare fiu al bisericii lui Hristos în parte.
Ferice de creştinii care, îndată după Sfânta Treime, o cinstesc pe Maica Domnului, din toată inima şi oriunde se duc, zicând aşa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)”.
Şi pentru ca să ne arătăm recunoştinţa faţă de Stăpâna noastră, să punem început de fapte bune chiar din ziua aceasta. Să începem cu sfânta rugăciune pe care Maica Domnului a iubit-o atât de mult. Întorcându-ne aşadar pe cale, să zicem din nou în cugetul nostru o mică rugăciune, un paraclis, o cântare de laudă, sau măcar să rostim de mai multe ori cuvintele: „Bucură-te, cea plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi”. Amin.
Fragmente din predicile la Adormirea Maicii Domnului ale arhim. Ilie Cleopa şi arhim. Ioanichie Bălan