Pagini

7 apr. 2014

The Passion of the Christ, Patimile lui Hristos (2004), film online, subtitrat ro


The Passion of the Christ, Patimile lui Hristos (2004), film online, subtitrat ro

3 nominalizări Oscar.
Lungmetraj despre ultimele 12 de ore din viaţa lui Iisus din Nazaret, PATIMILE LUI HRISTOS respectă întocmai adevărul biblic. Filmul începe în Grădina Ghetsimani, unde, retras pentru a se ruga, după Cina cea de Taină, Iisus rezistă ispitelor Satanei. Trădat de Iuda Iscarioteanul, Hristos este arestat şi dus în cetatea Ierusalimului, unde preoţii farisei Îl învinuiesc de blasfemie, acuzaţii care Îi vor aduce condamnarea la moarte.
Iisus este dus în faţa lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Palestinei, care ascultă acuzaţiile ce Îi sunt aduse la cunoştinţă de către farisei. Conştient că se află în faţa unui conflict politic, Pilat lasă soluţionarea problemei în seama împăratului Irod. Acesta Îl aduce din nou pe Iisus în faţa lui Pilat, care determină mulţimea să hotărască între Iisus şi criminalul Barabas. Masele vor alege să îl elibereze pe Barabas şi să îl condamne pe Iisus.
Hristos este predat soldaţilor romani şi flagelat. De nerecunoscut, El este readus în faţa lui Pilat, care Îl arată mulţimii, spunând parcă: “Nu este destul?” Nu este destul… Pilat se spală pe mâini şi ordonă soldaţilor să facă ceea ce cere mulţimea.
Lui Iisus I se aduce crucea şi I se ordonă să o poarte prin Ierusalim până pe Golgota, unde este crucificat. Aici are de înfruntat ultima ispită – teama că a fost părăsit de Tatal Său. O depăşeşte însă în momentul în care o priveşte pe Maria, Sfânta Fecioara, şi spune ceva ce doar Ea poate să înţeleagă pe deplin: “Săvârşitu-s-a.”
În momentul morţii Sale, natura însăşi se revoltă.

SURSELE:
Scenariul pentru Patimile lui Hristos a fost adaptat de regizorul/producătorul Mel Gibson, în colaborare cu Benedict Fitzgerald (Wise Blood, In Cold Blood, Heart of Darkness, Zelda) si înfăţişază ultimele douăsprezece ore din viaţa lui Hristos pe pământ. A fost adaptat după cele patru Evanghelii după Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

LIMBILE:
Toate personajele din film sunt surprinse vorbind limbile pe care le-ar fi vorbit atunci. Aramaică pentru evrei, inclusiv pentru Hristos şi ucenicii săi şi latina vulgară pentru romani. Greaca, vorbită în general de către intelectualii timpului, nu este la fel de relevantă pentru subiectul filmului.

LOCAŢIILE:
Patimile lui Hristos a fost filmat în întregime în Italia, în principal în două locaţii:
MATERA – Secvenţele răstignirii au fost filmate în frumosul oraş Matera, în regiunea Basilicata din sudul Italiei, în apropiere de locul unde Pier Paolo Pasolini a filmat Evanghelia după Matei, în 1965.

STUDIOURILE CINECITTA – Ierusalimul a fost singurul decor gigantic construit în renumitele Studiouri Cinecitta, în împrejurimile Romei, de către celebrul scenograf Francesco Frigeri şi decoratorul Carlo Gervasi.
Acest complex unic includea templul, unde a avut loc procesul religios al lui Hristos, curtea unde au avut loc audierile în faţa palatului lui Pilat, şi curtea interioară, unde Iisus a fost bătut şi schingiuit.

CREATORII:
Gibson i-a cerut cameramanului Caleb Deschanel (The Patriot, The Right Stuff) ca filmul să arate ca picturile lui Caravaggio, un artist al Barocului Italian, ale cărui imagini sunt cunoscute ca având o strălucire vie din contrastul puternic între lumină şi întuneric.
“Cred că picturile lui sunt minunate,” a spus Gibson despre Caravaggio. “Sunt violente, întunecate, spirituale şi au un filon de vis neobişnuit.”
Patruzeci la sută din filmări s-au petrecut noaptea sau în interioare protejate de lumină, pentru a crea efectul luminii care se luptă pentru a străpunge întunericul.

Costumele au necesitat multă documentare şi au fost realizate manual de către creatorul Maurizio Millenotti (Hamlet, Importance of Being Earnest), câstigător al mai multor premii Oscar, pentru a întări perspectiva vizuală pe care Gibson a vrut-o pentru film, în tonuri de maro, negru şi bej, care amintesc de Caravaggio.

Deşi majoritatea echipei de producţie a fost recrutată din Italia (şi majoritatea distribuţiei este fie din Italia, fie din Europa de Est), echipele de machiaj şi coafură, conduse de Keith VanderLaan şi Greg Cannom (A Beautiful Mind, Pirates of the Caribbean), au fost în întregime aduse de la Hollywood. Gibson stia că avea nevoie de cei mai buni machiori din lume pentru a crea realismul de necompromis şi uneori chiar tulburător pe care îl căuta în secvenţele de schingiuire şi răstignire.
Actorul James Caviezel a îndurat sesiuni de machiaj zilnice de câte şapte ore, în timpul filmărilor pentru ultimele secvențe.

INTERZIS COPIILOR SUB 14 ANI


Server I


Server II


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu